„Până anul viitor vom asigura, în etape, distribuirea a peste 4,7 milioane pachete conținând produse de igienă personală și produse de curățenie și îngrijire a locuinței. La finalul acestei luni, vom avea deja peste 1 milion de pachete distribuite în toată țara, adaptate beneficiarilor direct vizați, mulți dintre ei copii. Vorbim despre un program care contribuie la îndeplinirea obiectivelor privind incluziunea socială și reducerea sărăciei”, a declarat minsitrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, se arată într-un comunicat de presă, postat vineri, pe site-ul Ministerului.
Potrivit sursei citate, Ministerul Fondurilor Europene a demarat procesul de distribuire a pachetelor conținând produse de igienă destinate persoanelor defavorizate, prin proiectul „Acordarea cu produse de igienă în cadrul POAD 2018-2020″.
Valoarea proiectului este de 141,2 milioane de lei, alocați prin Fondul de ajutor european pentru cele mai defavorizate persoane (FEAD) și implementat la nivel național, are ca scop acordarea de sprijin persoanelor aflate în risc de sărăcie și excluziune socială.
Categoriile de persoane care vor beneficia de asistență materială de bază acordate în cadrul proiectului finanțat din POAD sunt:
– persoanele cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
– familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
– persoane aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente și în alte situații asemănătoare stabilite prin anchetele sociale și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, în anumite condiții.